Efim Strogoteanu este primar la al cincilea mandat în satul Ecaterinovca, Cimișlia. Consideră că regionalizarea serviciilor și optimizarea numărului primăriilor sunt imperative necesare vremurilor pe care le trăim. „Statutul Republicii Moldova de candidată pentru aderarea la UE înseamnă că va trebui să înfăptuim cât mai rapid reforme. Primele reforme despre care se vorbește mult, dar nu se prea face mare lucru, sunt cele în justiție și lupta cu corupția. În al doilea rând, este nevoie de reforme în administrația publică, începând cu nivelul I și până la administrația publică locală, totul trebuie să fie realizat concomitent. Noi am fost în multe țări europene, am studiat, ne-au învățat ce trebuie să facem însă, la nivel local, dar și la nivel de stat stagnăm, nu se realizează nimic în acest sens. Pe 13 iunie s-au făcut 19 ani de când sunt primar și în toată această perioadă vorbim despre reforme și nu se întâmplă nimic. Cred că odată cu obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE, guvernarea va fi impusă să accelereze implementarea acestora în diverse domenii.”

Ce fel de reforme sunt necesare în administrația publică locală?

Efim Strogoteanu: Reforma ar consta în optimizarea mai multor primării. Noi avem circa trei milioane de locuitori dintre care, circa un milion și jumătate sunt prezenți pe teritoriul Republicii Moldova și avem 898 de primării. Sunt foarte multe primării și întreținerea lor costă. Au fost etape când acest număr mare era  necesar, dar noi am evoluat. În multe primării s-au făcut foarte multe lucruri bune pentru cetățeni și e timpul să trecem la o altă etapă, cea de regionalizare și de dezvoltare a serviciilor.

Optimizăm primăriile pentru a micșora cheltuielile sau pentru a crea servicii mai bune pentru cetățeni?

Efim Strogoteanu: Prin optimizare extindem serviciile și le facem mai bune. Noi nu putem să avem în fiecare primărie câte o întreprindere municipală cu angajați cu salarii mici care să deservească un număr foarte mic de cetățeni. Să comparăm tarifele din Chișinău care are peste un milion de cetățeni și tarifele din diverse sate mici. Nu putem întreține o întreprindere municipală la o populație de o mie de locuitori. Cel puțin la nivel de raion trebuie să avem câte o întreprindere care să acorde diverse servicii în toate satele, pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor. În 2007 am participat la un seminar organizat de USAID și de atunci au început să ne învețe că noi trebuie să creăm servicii regionale, să le aducem mai aproape de cetățeni. De atunci și până acum nu s-a făcut nimic, dar de vorbit se vorbește. După un mandat, două, am ajuns la concluzia că trebuie să optimizăm mult, să creăm servicii regionalizate. La acest subiect vă prezint un exemplu. În satul Ecaterinovca am construit sistem de apeduct, canalizare și stație de epurare cu o capacitate de o o sută metri cubi pe zi.  Din cauza exodului, în localitate au rămas mai puțini cetățeni și capacitatea satului astăzi este de 25-40 metri cubi, dar stația de epurare nu poate activa în proporție de 70%. Ca să soluționăm problema am luat două decizii. Una este să permitem satului vecin Valea Perjei, care trebuie să cheltuie circa 10 milioane de lei pentru a construi stația de epurare, să aducă apele uzate la Ecaterinovca. Exact așa am făcut și în cazul satului Gradiște, cu aproximativ 2800 de locuitori. Astfel ne-am propus să regionalizăm serviciul dat, deoarece cu cât mai mulți contribuabili sunt, cu atât mai multe venituri avem și vom putea să nu majorăm taxele la serviciile de apă și canalizare. Cu cât mai puțini cetățeni avem, cu atât mai multe resurse pierdem din buget pentru a întreține aceste servicii.  Noi trebuie să deservim jumătate de raion, nu doar trei sate și astfel aceste servicii vor fi efective.

Și dacă regionalizăm aceste servicii, de ce să închidem primăriile?

Efim Strogoteanu: Noi trebuie să avem primari și specialiști cu salarii bune, care să muncească. Orașul Cimișlia are circa 10-12 mii de locuitori și un primar cu o primărie. Asemenea persoane cu capacități și studii, cu cunoștințe în domeniul APL se vor mai găsi și vor gestiona un teritoriu mai mare, vor consolida, vor dezvolta și astfel vom avansa. Condiția este ca acești specialiști și primari să aibă un salariu decent, ca să nu se gândească ce business să deschidă pentru a mai obține un ban în plus. Prețurile la noi au crescut, dar salariile au rămas aceleași, eu consider că noi facem voluntariat, iată de ce sunt pentru optimizare.

Imprimare