Moldova va primi 120 de milioane de euro pentru a moderniza livezile și viile. Deputații au ratificat Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei”.

Proiectul „Livada Moldovei” are drept scop tehnologizarea proceselor de producere a producției horticole, dotarea cu sisteme de irigare și anti-grindină a livezilor și plantațiilor, modernizarea proceselor post-recoltare și de procesare a producției, dar și diversificarea piețelor de desfacere ale țării, informează UNIMEDIA.

Contractul în valoare de 120 de milioane de euro este oferit pentru o perioadă de 10 ani. 

Potrivit documentului, de acest împrumut ar putea beneficia aproximativ 300 de agenți economici și 52 de mii de gospodării țărănești, care activează în domeniul horticol.

Imprimare