Din partea partenerilor CALM la şedinţă au participat dl. Adrian Ionescu, dl. Ghenadie Ivaşcenco, dna Anastasia Divinskaia, dna Elena Spânu.

Subiectul discuţiei şi al şedinţei de lucru în sine l-au constituit modalităţile şi formele de asistenţă a CALM în realizarea obiectivului său pe dimensiunea de gender. Acest obiectiv al CALM a fost elaborat în cadrul unor seminare la care au participat femeile primari şi doamne care activează în cadrul APL, organizate în parteneriat de către CALM, UNWomen şi asociaţia Gender Centru în luna aprilie 2011.

În cadrul şedinţei reprezentanţii CALM împreună cu partenerii au discutat necesităţile primordiale ale femeilor din administraţia publică locală. În acelaşi context a fost menţionată necesitatea acordării asistenţei şi instruirii primarilor noi aleși, precum şi consolidării legăturii dintre ei şi primarii cu experienţă în gestionarea chestiunilor din cadrul APL.

De asemenea, la şedinţă, CALM de comun acord cu partenerii săi au convenit asupra elaborării unui plan comun de acțiuni, concret şi bine determinat, care va fi discutat şi pus în realizare în zilele ce urmează.

Printre principalele direcții de activitate asupra cărora s-a convenit în urma şedinţei de lucru sunt următoarele:

  • organizarea vizitelor de studiu pentru femeile din cadrul APL în ţările cu tradiții în promovarea elementului gender în domeniul APL;
  • organizarea seminarelor şi meselor rotunde pentru femeile din APL,
  • sprijinirea funcționării rețelei femeilor primari a CALM prin organizarea sistematică a ședințelor şi întrunirilor,
  • alte activităţi conform obiectivului şi planului de acțiuni ale CALM pe componenta gender.

Obiectivul CALM pe dimensiunea de gen urmează a fi inclus în Planul Strategic al CALM.

Imprimare