print
„Foișorul sănătății” – inaugurat în Raionul Rezina
27.08.2019

Elevi, părinți, profesori, administrația publică locală din comuna Pripiceni-Răzeși din raionul Rezina au participat la inaugurarea, în curtea școlii, a unui „Foișor al sănătății”, alăturându-se campaniei UNFPA „Educația pentru sănătate – dreptul meu, alegerea mea”, informează Provincial.

Foișorul, potrivit consiliului raional Rezina, va fi un spațiu non-formal de interacțiune și educație cu privire la modul de viață sănătos, relațiile în adolescență, cunoașterea de sine, dezvoltarea personală și alte abilități de viață necesare dezvoltării armonioase a fetelor și băieților.

De menționat că, foișorul a fost pictat de către elevi cu mesaje și imagini de promovare a educației pentru sănătate.

Gimnaziul Pripiceni-Răzeși este unul din cele 15 instituții de învățământ din raioanele Cahul, Orhei, Rezina, Fălești și Ungheni, care au primit mini-granturi pentru promovarea educației pentru sănătate în comunitatea lor.

Copyright © 2019 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.