print
Reabilitarea scuarului Mezon, sectorul Râșcani al Capitalei
29.08.2019

Primăria municipiului Chişinău informează că în prezent se desfășoară lucrări de reamenajare a scuarului Mezon din bd. Moscova, 21, sectorul Râșcani al capitalei.

Proiectul constă în reabilitarea spațiilor verzi și a aleilor pietonale, instalarea iluminatului public și a mobilierului urban. De asemenea, în zonă va fi amenajat un teren de joacă pentru copii, un teren de fitness și parcări pentru biciclete.

Pe șantier sunt în desfășurare lucrările de pavare a aleilor centrale, pe o suprafață de 4600 m2, precum și de instalare a bordurilor - 3800 metri liniari. De asemenea este așternut asfaltul pe cele 2 alei pietonale din vecinătatea bd Moscova. În paralel este confecționat mobilierul urban (81 bănci) și coșuri de gunoi. Gradul de realizare a proiectului este 20% din necesar, iar termenul de finalizare a acestuia este prevăzută pentru luna octombrie, a.c.

Costul lucrărilor pentru reconstrucția scuarului, în urma desfășurării licitației, este de 3,3 milioane de lei, surse prevăzute în bugetul municipal.

Proiectul de execuție a fost realizat de către Î.M. „CHIȘINĂUPROIECT", iar lucrările de reconstrucție sunt efectuate de către S.C. „OZTOR" S.R.L. 

Copyright © 2019 Congresul Autorităţilor Locale din Moldova Toate drepturile rezervate.