Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Remunerarea și garanțiile sociale în condițiile declarării stării de urgență!

vezi mai mult

E-GUVERNAREA LOCALĂ TREBUIE SĂ DEVINĂ O REALITATE!
01.06.2020     
 
OAMENI ȘI IDEI CE ADUC PLUS VALOARE COMUNITĂȚILOR LOCALE!
01.06.2020     
 
CALM și Programul Comunitatea Mea vor colabora în vederea îmbunătățirii sistemului de administrare publică locală, a cadrului legislativ și a capacităților autorităților locale!
29.05.2020     
 
Alexandru Sîrbu, primarul de Cubolta, Sângerei: „ Descentralizarea financiară - în această direcție trebuie dezvoltate politicile statului"
28.05.2020     
 
Leonid Boaghi, primar de Sireț, Strășeni: „Ne dorim să nu fie atât de mare discrepanța dintre rural și urban și cred că putem face acest lucru"
28.05.2020     
 

Remunerarea și garanțiile sociale în condițiile declarării stării de urgență!

      
27.03.2020    

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a expediat o Adresare  Prim-ministrului Republicii Moldova, Ministrului Sănătății și Cancelariei de Stat în legătură cu îngrijorările și incertitudinea ce au apărut în cadrul APL odată cu suspendarea procesului educațional din instituțiile publice și private, de educație timpurie, instituțiile de învățământ primar, secundar, profesional tehnic, superior, de învățământ special pe întreg teritoriul țării din data de 11 martie 2020, în conformitate cu Hotărârea nr6/2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și ulterior declararea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, din 17 martie 2020.  

CALM a expediat Adresarea ca urmare a constatării faptului că în aceste vremuri de grea încercare pentru statul nostru, a apărut o anumită incertitudine și confuzie privind modul de remunerare a personalului primăriilor si a angajaților din domeniul educației primare. In acest sens, autoritățile centrale nu au emis acte și dispoziții în ceea ce privește garanțiile sociale ce sunt acordate angajaților pe durata stării de urgență, iar APL nu cunosc modul în care trebuie să acționeze, astfel încât angajații din cadrul primăriilor și instituțiilor din subordine (educație timpurie, cultură etc) să nu rămână fără mijloace de existență care, din prevederile legislației muncii sunt aplicabile situației actuale și în ce cuantum de remunerație pot beneficia angajații respectivi. 

 Reieșind din situația creată și în contextul celor menționate mai sus, din numele APL, CALM solicită Guvernului răspuns la mai multe întrebări extrem de actuale:

1.     Care este regimul de lucru al APL I și APL II în situație de urgență și cine îl stabilește;

2.     Care sunt garanțiile sociale de care beneficiază angajații din cadrul APL/primarilor și care este cuantumul salariului de care ei urmează să beneficieze în situația de pandemie și stare de urgență;

3.     Care sunt garanțiile salariale pentru angajații instituțiilor educaționale preșcolare/timpurie publice subordonate, prevăzute în cazul stării de urgență: care este modul de remunerare a muncii/de plată a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă/de acordare a altor garanții sociale;

4.     Care sunt garanțiile salariale pentru angajații instituțiilor culturale din subordinea APL I și II, precum și cuantumul remunerației de care pot beneficia;

5.     Care sunt alte opțiuni pentru APL I și APL II în vederea asigurării garanțiilor sociale menționate mai sus.

Fișier:

Adresarea CALM

Serviciul de Comunicare al CALM