Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Igor Munteanu: „CALM-ul este o asociație reprezentativă și viguroasă, iar guvernarea locală va putea obține tot ce-și dorește numai prin luptă, transpirație și profesionalism. "

vezi mai mult

Bălceana, Hâncești – drama primei comunități din Republica Moldova afectate de pandemie
09.04.2020     
 
Primarul de Sângerei Arcadie Covaliov riscă să plătească amendă de 25 000 lei. „Au ales să ne sancționeze selectiv ceea ce înseamnă că eu sunt ținta"
08.04.2020     
 
Primarul comunei Sărata Veche, Fălești Maria Galiț: „Pentru o bună parte din copii alimentarea de bază era în cadrul instituțiilor de învățământ"
07.04.2020     
 
Oleg Ciobanu, primar de Carahasani „Am cerut instituirea regimului de carantină deoarece nu se știe cum vor evolua lucrurile"
07.04.2020     
 
Primarul orașului Sângera Valeriu Popa: „Sperăm să se înțeleagă că cetățenii pot să ne ajute doar dacă stau acasă"
07.04.2020     
 

Igor Munteanu: „CALM-ul este o asociație reprezentativă și viguroasă, iar guvernarea locală va putea obține tot ce-și dorește numai prin luptă, transpirație și profesionalism. "

      
26.03.2020    

„CALM este sinonim pentru ideea de reziliență a colectivităților locale, iar oamenii care au decis să lupte pentru apărarea și dezvoltarea intereselor acestor comunități urbane și rurale merită respectul și admirația noastră”

Deputatul Igor Munteanu este mândru că să se numără printre cei care au inspirat înființarea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) chiar de la începuturile acestei forme de asociere voluntară a puterilor locale. Făcând o scurtă retrospectivă a evoluțiilor legate de CALM, Igor Munteanu susține că guvernarea locală va putea obține tot ce-și dorește numai prin luptă, transpirație și profesionalism. 

Contextul în care a fost creat CALM-ul…

Igor Munteanu a explicat că primele discuții despre necesitatea unei asociații a puterilor locale consolidate au apărut imediat după intrarea la guvernare a PCRM, februarie 2001, liderul căruia a anunțat grav că nu va permite ca guvernul să fie al comuniștilor, iar autoritățile locale să aparțină partidelor de opoziție și că, ”totul în RM trebuie să corespundă unei verticale a puterii”. Zis și făcut. Imediat după transmiterea acestui mesaj, guvernul central a început să lovească în primari pentru a-i forța să adere la PCRM, folosindu-se de pârghia transferurilor financiare, controlul exercitat de raioane și dosarele procuraturii. Au lovit în județe, insistând pe revenirea la raioanele de tip sovietic pentru că le suna în urechi cuvântul județe. Au lovit în autonomia locală, insistând pe convocarea unor alegeri noi, contând pe faptul că sub guvernarea comunistă toți primarii vor fi forțați să se facă comuniști din nou, peste noapte. Unii primari au început a șovăi, însă alții au chemat la unitate și solidaritate. Cei mai mulți dintre ei au protestat vehement contra unei restaurații roșii, generate de interesele PCRM. În scurt timp a apărut și Liga națională a asociațiilor de primari (LNAP), care a devenit simbolul rezistenței pentru primari. Ulterior, primarii LNAP au declanșat un proces activ de consultări și formare profesională cu mai multe asociații profesionale reprezentând aleșii locali în diferite state europene, inclusiv VNG (Asociația Municipalităților din Olanda), care a propus un model de instituționalizare durabilă a primăriilor din RM într-o asociație largă, recunoscută pe plan internațional și național, iar rezultatul acestei transformări este CALM, care s-a constituit în 2010. Notez că numele asociației mi-a venit după mai multe reflecții împreună cu colegii de la IDIS Viitorul, Viorel Furdui, Liubomir Chiriac, Veaceslav Ioniță, astfel încât atunci când ideea a prins, iar lucrurile s-au mișcat spre constituirea acestei noi organizații, noi, cei de la IDIS Viitorul, ne-am simțit bine, ca la nașterea unui copil. Nu a fost simplu deloc să convingi autoritățile locale să reziste tentației de a se plia sub interesele și modelul simplist al unei simple afilieri la partidul care i-a propulsat în alegeri, dar bunele practici europene și familiarizarea sisetmatică cu modelul de asociere și coordonare al unor asociații-surori din vecinătatea imediată a RM a demonstrat că investițiile făcute în CALM s-au meritat pe deplin. CALM este sinonim pentru ideea de reziliență a colectivităților locale, iar oamenii care-au decis să lupte pentru apărarea și dezvoltarea intereselor acestor comunități urbane și rurale merită respectul și admirația noastră.

„CALM-ul a avut o campanie bine gândită pentru a obține recunoașterea externă”

Toate aceste detalii sunt importante deoarece CALM-ul nu a apărut din aer, și nici nu a fost doar o expresie voluntară a dorinței de asociere a primarilor. Asociația  a apărut în urma unei rezistențe organizate la o tentativă de restaurație în RM a unui regim, surd la ideea de integrare europeană și obsedat de mimarea unei legalități, care crea doar aparențele unei guvernări constituționale. Era o nevoie critică de unificare a tuturor eforturilor autorităților locale de I nivel și atunci au apărut și liderii care-au făcut acest lucru posibil. Trebuie să recunosc, spune Igor Mutneanu, că acțiunile sistematice ale celor care au constituit CALM au dat rezultate. Aceștia au conectat asociația la NALAS – cea mai largă rețea de școli și centre de administrație publică din Europa Centrală și de Est cu sediul la Bratislava, au făcut să fie recunoscute meritele organizaționale și analitice ale CALM la nivelul de vârf al Secretariatului CPLRE (Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei) – autoritatea specializată în descentralizare și autonomie locală al Consiliului Europei. În scurt timp, CALM a devenit o asociație faimoasă în Europa de Est, comparabilă cu și aflată într-o cooperare activă cu cele mai multe dintre asociațiile similare din statele vecine: România, Ucraina, Statele Baltice. CALM a devenit un bastion al rezistenței, expertizei și consultărilor sistematice asupra procesului de descentralizare atât pentru primarii din RM, cât și pentru partenerii pentru dezvoltare ai țări ai țării noastre, o recunoaștere meritată.

Igor Munteanu, astăzi deputat în Parlamentul RM, care a fost însă și fondatorul unuia dintre cele mai cunoscute institute de cercetare (think tanks) din Republica Moldova, IDIS Viitorul, susține că rezultatele atinse de CALM trebuie să fie evaluate în contextul democratizării și europenizării din RM. Atunci când RM se apropie de Europa, observăm cum activitățile CALM exercită impact și capătă rezonanță națională, iar atunci când RM lunecă de pe cărarea spre Europa, CALM este prima asociație de care se împiedică guvernanții, este țina predilectă a trollilor de partid și a oficialilor care se simt afectați de criticile obiective ale primarilor. Personal, susține Igor Munteanu, consider rolul CALM deosebit de important din momentul în care Guvernul RM a acceptat să-și coordoneze prioritățile cu autoritățile locale asociate la CALM prin itnermediul unei Comisii Paritare. Din păcate, însă, această Comisie Paritară a funcționat doar vreo câțiva ani, a avizat sute de hotărâri de guvern și politici susținute de ministerle lui, iar atunci când forțele politice care au considerat că această Comisie nu mai reflectă prioritățile lor au anulat-o, CALM s-a retras spre alte forme de organizare a corpului de aleși locali, în așteptarea unor tipuri mai bune, mai favorabile descentralizării efective a puterii în stat. Deosebit de important este, în opinia deputatului Igor Munteanu, care este astăzi și Vicepreședintele Platformei DA (”Demnitate și Adevăr”) faptul că acest Congres (CALM) al puterilor locale este recunoscut astăzi în calitate de ”broker neutru” al intereselor generale al colectivităților teritoriale din RM, un forum inclusiv și reprezentativ, profesionist și echidistant, accesibil pentru orice fel de primari, indiferent de afilierile lor politice sau identitățile național-culturale. Astăzi, în CALM se regăsesc primari din toate partidele și de toate orientările ideologice. 

„CALM-ul are misiunea primară de a menține presiune asupra priorităților descentralizării”

Potrivit lui Igor Munteanu, CALM are o misiune de la care nu trebuie să renunțe și care poate mobiliza resurse și oameni de calitate excelentă. CALM este campionul descentralizării puterii într-o perioadă complicată sub aspect politic și geopolitic. Știm cum au ajuns la mai multă bunăstare și echilibru politic vecinii noștri imediați, România, Polonia, Slovacia, Cehia, dar nu se știe exact care-i traiectoria politică care poate scoate din fundătura economia și societatea din Republica Moldova. Știm de asemenea că europenizarea nu vine niciodată peste noapte, și că la baza succeselor repurtate de vecinii noștri stă munca, transpirația și investițiile în puterea colectivităților locale de a rezista activ provocărilor. Din această perspectivă, CALM are o misiune deosebită – cea de a crea capacități suficiente și necesare pentru ca primarii noi aleși să genereze rezultate mai bune, să fie un model de asiduitate profesională, etică și loialitate față de cetățeni. În al doilea rând, CALM poate genera și distribui practici pozitive și altor aleși locali, și nu doar din Republica Moldova, devenind asfel un furnizor de cunoștințe, un soft-power prin care oamenii buni pot fi folositori în ceea ce pot face și altor țări, altor națiuni. În al treilea rând, CALM trebuie să reprezinte o bază de date unică, un tezaur de experiențe colective, care se va reînoi la fiecare nou mandat de aleși locali, dar care nu va uita riscurile unor verticale ale puterii, de care trebuie să ferească puterile locale și contra cărora trebuie să fie sufiicent de bine echipat pentru a le nimici în fașă. Această sarcină impune obligația pentru CALM de a stabili o agendă credibilă de acțiuni și strategii de promovare a mecanismelor descentralizării efective în finanțe, competențe legale, forme de asociere și cooperare inter-comunală, asistență la scrierea de proiecte europene, etc.

Deputatul Igor Munteanu a amintit că atât administrațiile locale, cât și guvernele se schimbă cu regularitate și adeseori interesul pentru o agendă legată de descentralizare nu este atât de clară, nu este bine pronunțată sau asumată de către guverne. „În aceste condiții, CALM-ul are misiunea istorică de a menține puterea sa de presiune și persuasiune asupra priorităților reale ale procesului descentralizării, nu doar de a presa ocazional sau haotic, dar și de a ținti cu soluții, fezabile, politici de armonizare a intereselor locale cu cele naționale. Consider astfel că anume Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), la vârsta pe care o împlinește, trebuie de felicitat și în același timp de încurajat să fie în continuare strategic, cât mai eficient, cât mai pragmatic și mai competent pe domeniile pe care le gestionează cu dedicație. ”

Igor Munteanu consideră Congresul Autorităților Locale din Moldova un actor conștient de propriile interese și de parcursul pe care trebuie să-l urmeze Republica Moldova pentru a performa și că nu poate lăsa pe mâini străine drapelul autonomiei locale obligatorii pe plan sub-național. Chiar dacă anumite guverne se arată a fi mai opace, mai buimace sau mai puțin interesate de efectele descentralizării, CALM are obligația de a construi în opinia publică percepția pozitivă de a investi în guvernare locală credibilă, eficientă și aflată sub responsabilitatea controlului public. Potrivit deputatului, la dispoziția primarilor sunt multe instrumente de presiune, este și opinia publică, este și voința colectivităților regionale, iar UE tratează cu foarte multă atenție toate mesajele și procesele care implică colectivitățile locale. „Nu în ultimul rând, ar trebui să menționăm că în ultima vreme, datorită stângăciilor și erorilor guvernului central, UE vorbește destul de apăsat despre voința de a reorienta finanțările sale către autorități locale pentru că are mai multă încredere în forța reprezentativă a acestora și pentru că acest lucru poate responsabiliza și guvernele naționale de buna cheltuire a fondurilor europene, de bună guvernanță și de faptul că toți banii care vin din partea UE trebuie să fie sub un control și o monitorizare atentă.

„Problema nu este doar într-o tabără, ci este comună și doar accentuând dorința de colaborare dintre guvernul central și asociația reprezentativă a puterilor locale, doar aducând practici pozitive care să permită APL să folosească cu mai multă eficiență competențele proprii, putem să ajungem la un nivel de bunăstare, așteptat de populație”

Igor Munteanu a reiterat că la momentul actual, descentralizarea reprezintă un element al modernizării accelerate a statului și societății. „Guvernarea actuală este în continuare extrem de centralizatoare și preferă să gestioneze în nume propriu resursele locale, fără a lua în considerare varietatea de opțiuni care ar putea să optimizeze administrarea acestora.” Drept exemplu, deputatul a prezentat felul în care sunt administrate exploatările miniere, carierele, aflate la balanță locală, dar taxate numai în beneficiul autorităților raionale. Un alt exemplu ține de modul în care parcelarea și fragmentarea terenurilor agricole a creat situația absurdă în care în cele mai multe din localitățile rurale suprafețele agricole se folosesc extrem de insuficient – unele localități din Strășeni nu sunt prelucrate nici măcar 20% din terenurile cu destinație arabilă pentru că legislația existentă nu prevede nici un mecanism care ar permite autorităților locale să repună în procesul agricol terenuri lăsate în parajiște, sub propria răspundere și în gestiune publică. Drept urmare – primăriile se confruntă cu un deficit constant de resurse bugetare, iar populația pleacă de sărăcie în căutarea unor locuri de muncă în străinătate. „Aceste carențe legislative creează probleme grave, înăsprind condițiile de exercitare a puterii locale și sporind neîncrederea cetățenilor în competențele autorităților locale.”

 Din această perspectivă, Igor Munteanu consideră că sunt multe restanțe neonorate de guvernul central, dar și de Parlamentul RM, în raport cu autoritățile locale. Aceste restanțe trebuie lichidate. Totuși, nu ar trebui să evităm și cealaltă jumătate a paharului. Trebuie să recunoaștem, susține Igor Munteanu, că și primarii nu întotdeauna sunt capabili să ia decizii eficiente în vederea mobilizării unor soluți de bună guvernare locală. Problema nu ține de numărul de mandate exercitat de primari, deși uneori experiența este un avantaj, dar ține în primul rând de voința de a prelua rapid și eficient practicile care pot face minuni la gestionarea activelor, resurselor și necesităților locale” Eu cred, susține deputatul Igor Munteanu, că singura alternativă reală pentru Republica Moldova este conectarea plenară la spațiile comunitare ale Uniunii Europene, asta-i singurul model prin care putem îmbunătăți viața și șansele cetățenilor acestei țări de a trăi acasă în bunăstare și siguranță”.”

În contextul în care aleșii locali sunt la început de mandat, Igor Munteanu le-a dorit să fie harnici, solidari, să învețe repede cum pot să reprezinte mai bine interesele colectivităților pe care le-au câștigat de partea lor în alegeri și să construiască proiecte pozitive care să angajeze cetățenii într-o comunicare permanentă cu primăriile. „Să nu se lase pe o ureche ca cineva să le rezolve problemele pentru că, în această situație complexă și confuză adeseori, plină de crize și de provocări, primarii sunt cei care pot să construiască la nivel local, șanse pentru toată comunitatea.”

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM