Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Veaceslav Magaleas, primar de Sofia, Drochia: „Ne dorim să rămânem în istorie cu lucruri frumoase pe care le-am făcut pentru sat"

vezi mai mult

CALM la întrevederea primarilor cu Guvernul: „Nu mai avem timp, e nevoie de acțiuni concrete”
23.01.2020      Foto: gov.md   
 
Sergiu Andronachi: „Orașul Cimișlia are nevoie de oameni"
23.01.2020     
 
Valeriu Lazarenco, primar de Leușeni, Telenești: „Îmi doresc ca oamenii să fie mândri de faptul că m-au ales"
23.01.2020     
 
CALM în cadrul CNI: „Funcționarii publici pot fi și consilieri locali"
21.01.2020     
 
Elita Cakule: „Mă fascinează entuziasmul cu care primarii la primul mandat au acceptat această provocare"
21.01.2020     
 

Veaceslav Magaleas, primar de Sofia, Drochia: „Ne dorim să rămânem în istorie cu lucruri frumoase pe care le-am făcut pentru sat"

      
30.12.2019    

Veaceslav Magaleas este primar al satului Sofia, Drochia, la al doilea mandat. Consideră că acolo unde există transparență, dar și un plan bine determinat, se vor înregistra neapărat și rezultatele scontate. Dacă toată lumea știe ce vrea și știe să muncească atunci orice administrație va găsi proiecte și va atrage bani în localitate.

Cum trăiesc oamenii din Sofia?

Veaceslav Magaleas: Este loc pentru mai bine. Primăria stabilește niște planuri de activitate, obiectivul fiind de a îmbunătăți condițiile de trai ale tuturor cetățenilor din localitate, inclusiv a celor din grădiniță, școală, dar și a vârstnicilor sau celor care sunt într-o situație de risc și au nevoie de ajutor.

Infrastructura este o problemă comună pentru majoritatea comunităților din RM. Ar exista o soluție valabilă pentru toate localitățile?

Veaceslav Magaleas: În primul rând trebuie să știm ce avem de făcut. Fiecare localitate trebuie să aibă un plan strategic de dezvoltare a localității și în acest proces să fie implicați toți actorii societății. 

Sofia are un asemenea plan strategic?

Veaceslav Magaleas: Avem un asemenea plan de activitate, dar și un plan urbanistic al localității. Nu avem însă suficiente resurse financiare dar și umane, o parte dintre cetățenii satului Sofia, așa cum se întâmplă în fiecare sat, au plecat peste hotare. Pe cei care au rămas ne străduim să-i prețuim și împreună să conlucrăm pentru a atrage și resurse externe. Pe parcursul mandatului precedent o problemă acută în satul Sofia era lipsa apeductului. Chiar dacă în satul nostru erau mai multe fântâni, apa din acestea a început să dispară. La prima etapă am construit 17 km de apeduct. În toamna acestui an am construit încă 9 km. Realizarea primei etape a fost posibilă datorită Fondului Ecologic și contribuției cetățenilor din localitate. Le etapa a doua încă suntem în căutare de finanțatori dar suntem optimiști și sperăm că vom soluționa această problemă.

Înainte exista o percepție că oamenii de la nord trăiesc mai bine decât cei din centru sau sud...

Veasceslav Magaleas: Sunt localități la sud unde oamenii trăiesc poate chiar mai bine decât cei de la nord. Unde există transparență în activitate, dar și un plan bine determinat, acolo există rezultate. Mai depinde și de noroc, dar dacă toată lumea știe ce vrea și știe să muncească atunci orice administrație va găsi proiecte și va atrage bani în localitate.

O localitate trebuie să aibă noroc de primar, de agenți economici, de pământ bun?

Veaceslav Magaleas:  Un primar poate fi foarte bun dar dacă nu va avea conlucrare cu Consiliul local, cu cetățenii, cu agenții economici atunci nu va obține nimic. Totul depinde de oamenii care trăiesc în acea localitate, știți că omul sfințește locul. Primarul tot are un rol foarte important, el trebuie să găsească cheia spre succes și să-i mobilizeze pe toți să se implice în soluționarea problemelor.

Aveți agenți economici în Sofia, pământul este prelucrat?

Veaceslav Magaleas: Ca și alte localități, satul Sofia este unul preponderent agrar, avem peste 4 mii ha. Avem agenți economici care se ocupă cu prelucrarea pământului, cu creșterea animalelor. Problema numărul unu în satele noastre este lipsa locurilor de muncă. Dacă ar fi mai mulți agenți economici, mai multe afaceri, chiar și mici, atunci oamenii nu ar pleca și viața lor ar mult mai bună. Pentru că ar exista surse de venit, s-ar plăti niște impozite care ar fi investite în dezvoltarea localităților și viața ar fi mai frumoasă.

Pâinea de primar e ușoară sau e grea?

Veaceslav Magaleas: Cred că indiferent de funcția în care te afli trebuie să te dedici și să muncești. Într-o localitate, la fel ca într-o gospodărie, permanent este ceva de făcut. Dacă construiești apeduct se deteriorează drumurile etc. Localitatea noastră va împlini în scurt timp 200 de ani și ne dorim să rămânem în istorie cu lucruri frumoase pe care le-am făcut pentru sat.

Despre activitatea CALM ce părere aveți?

Veaceslav Magaleas: CALM este mâna dreaptă a primarilor deoarece aici găsim răspuns la orice întrebare și dacă ai nimerit într-un impas poți să te adresezi specialiștilor CALM. În afară de aceasta, poți învăța din experiența altor primari, avem posibilitatea de a ne întâlni cu reprezentanții autorităților centrale și să abordăm problemele din localitățile în care activăm.

Vă mulțumim!

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM