Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Comunicate | Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM: „Îmi doresc să avem reguli clare de joc"

vezi mai mult

La 29 de ani Ion Creangă a devenit primarul comunei Ocnița!
12.11.2019     
 
Eugenia Anghelici, primarul comunei Hîrtopul Mare, Criuleni: „Unii oameni încă mai consideră că locul femeii este la cratiță"
11.11.2019     
 
Dezvoltarea echilibrată a statului ar trebui să fie preocuparea tuturor
11.11.2019     
 
CALM la întrevederea cu USAID: „Programele de investiții capitale la nivel local sunt mult mai vizibile decât proiectele de asistență tehnică și suportul bugetar"
11.11.2019     
 
COMUNITĂȚILE LOCALE ȘI-AU ALES PRIMARII! REPREZENTANȚII CONSILIULUI EUROPEI VIN LA CHIȘINĂU!
11.11.2019     
 

Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM: „Îmi doresc să avem reguli clare de joc"

      
25.06.2019    

La întrevederea aleșilor locali cu Guvernul condus de Maia Sandu, primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocaru a afirmat că în decursul celor 12 ani de activitate în calitate de primar este la a cincea întrunire de acest fel. „De fiecare dată conștientizam că asemenea evenimente erau doar în momente cruciale sau de grea cumpănă pentru anumite guverne. Am trecut prin perioada guvernării comuniste și, sincer să fiu, nu am avut niciun ajutor, dar nici prea multe piedici. Au urmat guvernele Filat 1, Filat 2, Leancă și îmi aduc aminte că de fiecare dată se întâlneau cu noi cu același entuziasm, cu aceeași trăire, emoție dar, de fiecare dată ne trezeam cu niște struțo-cămile care nu erau finalizate cu niște elemente concrete. Am activat și în perioada guvernului social-democrat, cu inițiative, pe alocuri, bune la etapa inițială, ca până la urmă, să rămânem parcă tot pe baricade. Aș fi vrut să cred că de data aceasta va fi altfel, dar pragmatismul mă face tot timpul să pun la îndoială anumite lucruri."

 Constantin Cojocaru a fost de părere că a pune la îndoială este un element rațional, a gândi și a face ca lucrurile să se miște oricum înainte. „În fiecare mandat de primar din cele trei îmi schițam cam ce am reușit și am constatat că în primul mandat m-am învățat să vorbesc public, în al doilea mandat m-am învățat ce să vorbesc public, iar în al treilea mandat m-am învățat să tac public. Am tăcut prea mult nu pentru că mi-a fost mai bine sau mai greu, ci pentru că conștientizez foarte bine că mi-am asumat ca ales local să mișc lucrurile înainte. Astăzi ni s-a transmis un suflu foarte pozitiv. Vreau să cred că în cel de-al patrulea mandat voi visa, pentru că, în esență, e bine să visezi, iar a face ca visurile să devină realitate este și mai bine. Dacă îmi va da puteri Cel de Sus, voi vrea să visez în cel de-al patrulea mandat că finalizăm în RM cu structuri administrative parazitare, intermediare. Știm că elementul intermediar este un specific al businessului, dar chiar să-l avem cu atâta desăvârșire și înverșunare în administrație? E prea mult. Suntem o țară mică și chiar mă întreb dacă chiar avem nevoie de APL I, APL II, APC etc? Ar fi bine să ne gândim cum să o facem? Nu vreau să spun că unii sau alții din structura la care mă refer sunt buni sau mai puțin buni, dar mi se pare că prea mulți bani publici se duc acolo și prea mult este politizat acest ban public, prin intermediul acestei structuri."

 Chiar dacă înțelege foarte bine că din cauza alegerilor din toamnă nu pot fi făcute anumite remanieri, mai ales la nivel legislativ, pentru a exclude atât de repede această structură, alesul local a afirmat că nu își mai dorește reprezentanți în aceste instituții care să nu aibă nici un vot al poporului RM. „Vreau să revenim la o normalitate care să ne caracterizeze, pentru că nu poate o persoană care nu are votul cetățeanului să conducă cu cei care au votul acestui cetățean. Aș vrea să visez în următorul mandat ca alegerile locale, pe care le-am așteptat pe data de 14 iunie, să aibă loc fără implicarea politicului, chiar dacă nu vă înțelegeți la nivel centralCredem că vom avea de câștigat toți, indiferent de echipa politică din care venim. Aș vrea să visez că poate chiar nu avem nevoie de fonduri naționale sau dacă acestea sunt, să fie stabilite reguli concrete pentru a le accesa. M-am străduit să fiu unul dintre cei mai activi primari, cu 30-40 de proiecte în sertare. Din 2014 și până acum stau murate două proiecte în sertarul ministerului Ecologiei, ca să aud că în 2016, 2017, 2018, colegi primari mai tineri au venit și au primit și fondurile. Vreau reguli clare de joc, nimic mai mult. Iar dacă ne ajută Dumnezeu, poate le descentralizăm până la capăt."

În context, Constantin Cojocaru a amintit de buna inițiativă a CALM-ului de a descentraliza Fondul Rutier, per capita. „Bune intenții au avut toate guvernele. Fie că sunt drumuri bune, drumuri pentru cetățeni sau le numim altfel, puțin contează. Distribuim banii per capita și am rezolvat tot, atât pentru primarul de stânga, cât și pentru primarul de dreapta dar, în esență, soluția este pentru cetățeni. Aș vrea să cred și să visez în următorul mandat că țara se va dezvolta după strategii clare, pe domeniul apă, canal, deșeuri etc. Noi adesea pornim de la mofturile unora, fără strategii clare ale țării pe domeniul respectiv. Aș vrea să cred și să visez că în RM avem ministerul Afacerilor Interne, fie Externe, dar să nu să se încurce termenele și să fie ministere ale afacerilor, pentru că nu vreau afaceriști comisari, afaceriști diplomați, ci vreau comisari care într-adevăr aduc aportul pentru soluționarea unor probleme. O să recunosc că în ultimii trei ani nu am văzut comisarul, dar vreau oameni dedicați lucrului."

Primarul municipiului Edineț a vorbit și despre parcul industrial din Edineț în care, potrivit alesului local, în ultimii patru-cinci s-au investit peste 400 de milioane de lei. „Înțeleg că țara este mică, nu poate avea foarte mulți atașați pe lângă Ambasade, dar diplomatul trebuie să aibă și funcția de atașat economic și să promoveze parcul industrial al colegei de la Strășeni, cel de la Edineț sau din altă parte, pentru că avem nevoie de rezidenți. Acești atașați să-și facă datoria față de țară și să nu fie pur și simplu ministerul afacerilor. Aș vrea să cred că orice mărire de salariu pe care o veți face-o atunci când va apărea această oportunitate va fi făcută în bună înțelegere și concordanță cu APL. Nu vreau să mă trezesc și să înțeleg că, de fapt, noi, primarii, mărim salariile. Soldul de 6 milioane se duce integral la salarii, eu nu am nimic pentru dezvoltare. Îmi doresc să avem reguli clare de joc. Vorbeam despre parcul industrial de la Edineț, care este unul dintre cele care se dezvoltă cel mai rapid dar, credeți-mă, m-am săturat. Să aduci aproape jumătate de miliard de lei investiții și să umbli prin judecată pentru a demonstra de ce după A e B, iar după B e C. Ajunge. La început de mandat am luat bugetul cu 8 milioane. Astăzi este de cel puțin 10 ori mai mare, ceea ce demonstrează că am dezvoltat infrastructura locală, dar hărțuirea excesivă ne-a obosit. Și nu e vorba doar de foștii. De la comuniști încoace acest lucru a devenit o tradiție. Am înțeles că cu noi primarii se întâlnesc în momente cruciale sau atunci când politicienii centrali se simt mai vulnerabili. Haideți să fim continuu vulnerabili pentru a dezvolta comunitatea cu numele Republica Moldova."

Serviciul de Comunicare al CALM