Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Emisiuni Audio | VIOREL FURDUI, DIRECTOR EXECUTIV CALM: DUBLELE STANDARDE ȘI ARHIPOLITIZAREA DIALOGULUI APC-APL AU REPREZENTAT FRÂNA PROCESULUI DE DESCENTRALIZARE ÎN 2016

vezi mai mult

Descentralizarea trebuie să aibă loc și în Republica Moldova, măcar și din motivul că georgrafic suntem în centrul Europei
21.10.2017      voceabasarabiei.md   
 
Neimplementarea strategiilor naționale și angajamentelor internaționale în domeniul descentralizării financiare, afectează imaginea republicii Moldova și împiedică dezvoltarea locală!
14.10.2017      voceabasarabiei.md   
 
Poliția locală, care s-ar subordona APL, ar soluționa multe probleme din localitățile rurale
13.10.2017      voceabasarabiei.md   
 
CALM bate alarma! Din cauza imperfecțiunilor legislației și acțiunilor abuzive ale autorităților fiscale, serviciile de aprovizionare cu apă sunt în pericol!
08.10.2017      voceabasarabiei.md   
 
Lipsa personalului calificat și bine remunerat împiedică obținerea progreselor durabile în localități
06.10.2017     
 

VIOREL FURDUI, DIRECTOR EXECUTIV CALM: DUBLELE STANDARDE ȘI ARHIPOLITIZAREA DIALOGULUI APC-APL AU REPREZENTAT FRÂNA PROCESULUI DE DESCENTRALIZARE ÎN 2016

      
08.12.2016    

Emisiune radio

Procesul de descentralizare a Administrațiilor Publice Locale (APL) în cursul anului curent a continuat anevoios în cea mai mare parte, a declarat la radio Vocea Basarabiei, directorul executiv al Congresul Administrației Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui. Aprecierea a fost făcută în contextul în care CALM urmează să publice în scurt timp un raport privind evoluția procesului de descentralizare pe anul 2016.

Viorel Furdui constată cu regret că și în acest an persistă presiuni politice din partea unor partide de la guvernare asupra aleșilor locali.  Potrivit directorului CALM, se observă „duble standarde” ale puterii centrale, care consultă formal aleşii locali, impunându-le de fapt, prin diferite metode să adere la partidele de la guvernare. În rezultat, spune Viorel Furdui, e afectat în mod direct procesul de descentralizare prin introducerea diferitor elemente caracteristice „verticalizării” puterii.

Potrivit lui Viorel Furdui, au fost înregistrate și progrese, dar nesemnificative în implementarea prevederilor din legea privind Strategia de descentralizare votată de Parlament în 2012.

Se observă progrese și trebuie să recunoaștem acest lucru, dar sunt progrese care în mare parte s-au axat pe plan legislativ. Între acestea au fost aprobate câteva legi importante pentru administrația locală. În special e vorba de o lege care a transferat dreptul de a schimba destinația terenurilor agricole către administrația publică locală, către consiliile locale. Tot prin această lege li s-a oferit dreptul APL să se adreseze la Curtea Constituțională în cazul în care sunt afectate principiile autonomiei locale”, a menționat directorul executiv al CALM, Viorel Furdui.

La capitolul progrese înregistrate în acest an, Viorel Furdui observă că autoritățile centrale au devenit mai receptive  în procesul de conlucrare cu APL, fiind vorba în special de instituțiile guvernamentale ale statului, cum ar fi Cancelaria de Stat sau Ministerul Finanțelor. Totuși, accentuează directorul CALM, comunicarea administrației centrale cu cea locală are un caracter sporadic sau haotic. De aceea, CALM insistă asupra instituționalizării unui mecanism de comunicare între Administrația Publică Centrală (APC) și APL pentru soluționarea în comun a diferitor probleme. În acest sens, Viorel Furdui consideră necesară consultarea APL inclusiv în recent anunțata reformă a administrației centrale la nivelul instituțiilor guvernamentale. 

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  Congresul Autorităților Locale din Moldova Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney