Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | Anunț de selectare a femeilor consiliere pentru participare la Programul de instruire în domeniul administrației publice locale, drepturilor omului și egalității de gen

vezi mai mult

Consiliile locale vor alege în funcția de viceprimar orice persoană, inclusiv din rândul consilierilor
20.02.2020      unimedia.info   
 
La Avdarma a fost lansat proiectul „Bugetul civic – 2020”
19.02.2020      www.moldpres.md   
 
Localități din R. Moldova, infrastructură cu bani germani
19.02.2020      ipn.md   
 
România pregătește un mecanism de finanțare a localităților înfrățite din România și R.Moldova
19.02.2020      deschide.md   
 
IMPORTANT // BANI în AVANS pentru proiecte de dezvoltare a satelor din R. Moldova: Autoritățile locale pot obține subvenții care vor acoperi până la 80% cheltuieluile proiectelor de infrastructură
17.02.2020      www.ziarulnational.md   
 

Anunț de selectare a femeilor consiliere pentru participare la Programul de instruire în domeniul administrației publice locale, drepturilor omului și egalității de gen

      
12.02.2020     www.contact.md

Centrul CONTACT, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), anunță concurs de selecție a 200 de consiliere locale și raionale la primul mandat pentru a participa la un program de capacitare în domeniul bunei guvernări, drepturilor omului și egalității de gen.

Obiectivul instruirilor:

Sporirea capacităților a 200 de consiliere în domeniul administrației publice locale, drepturilor omului și egalității de gen. Activitățile din cadrul programului vor contribui la dezvoltarea abilităților de lideră comunitară ale consilierelor de la nivel local și raional și la sporirea cunoștințelor acestora în domeniul sistemului de funcționare a administrației  publice locale,  formării bugetelor locale sensibile la dimensiunea de gen și drepturile omului, atragerea de fonduri pentru inițiative comunitare etc.

Grup-țintă

Programul de capacitare este destinat femeilor la primul mandat în consiliile locale și raionale.

Programul instruirilor va include următoarele subiecte:

  • Noțiuni de bază în domeniul administrației publice locale: principii, domenii, competențe și atribuții;
  • Procesul de formare a bugetului local sensibile la dimensiunea de gen și drepturile omului;
  • Standarde internaționale în domeniul drepturilor omului și egalității de gen;
  • Stabilirea parteneriatelor și atragerea de fonduri;
  • Etica și codul de conduită a consilierilor. Medierea și soluționarea conflictelor;
  • Comunicare și discurs public.

Programul de instruire va fi organizat în două runde de seminare a câte două zile fiecare. Primele seminare vor avea loc în perioada martie-aprilie, celelalte – în lunile iunie-iulie, curent.

În perioada dintre cele două runde de seminare femeile consiliere participante vor fi ghidate să utilizeze în practica lor de zi cu zi cunoștințele acumulate și abilitățile formate în cadrul  programului de instruire.

După finalizarea instruirilor, va fi anunțat un concurs pentru selectarea a 10 inițiative civice înaintate de participantele la programul de instruire, implementarea cărora va fi susținută financiar și metodologic de Centrul CONTACT.

Doritoarele de a participa la Program urmează să completeze formularul de participare și să-l expedieze la adresa de e-mail: info@contact.md sau poate fi completat online 

Data limită de aplicare pentru programul de instruire este 24 februarie 2020. În titlul mesajului se va indica: Concurs privind instruirea în domeniul APL și egalitatea de gen.

Notă: Doar persoanele selectate vor fi contactate.

Criterii de selectare a participanților:

  • Motivație personală;
  • Reprezentativitate geografică;
  • Reprezentativitate partinică.

Notă: Consilierele din grupuri subreprezentate (de etnie romă, cu dizabilitate etc.) vor avea  prioritate.

Cheltuielile de alimentare și transport (tur-retur) vor fi acoperite integral de organizatori (Centrul CONTACT).

Programul de capacitare a consilierelor este implementat de Centrul CONTACT în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și finanțat de Suedia. Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al Organizației Națiunilor Unite sau al donatorului.

Fișier:

Formular de participare