Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | Localitatea Feşteliţa din raionul Ștefan Vodă a primit statutul de sat inteligent energetic

vezi mai mult

Tot mai mulţi turişti preferă să viziteze R. Moldova, conform unui studiu
15.08.2019      www.moldpres.md   
 
O nouă staţie de salvatori va fi deschisă la Taraclia
15.08.2019      www.moldpres.md   
 
Scara de granit de la Valea Morilor a fost finisată. Va fi inaugurată de Ziua Independenței
08.08.2019      unimedia.info   
 
Membrii Agenției de Executare a Proiectului (AEP) "Aprovizionare cu apă și sanitație în raionul Cahul" s-au întrunit în ședință
08.08.2019      adrsud.md   
 
Reabilitarea unui drum cu o lungime de 5,6 km, din comuna Hârtop, raionul Cimișlia, a fost finalizată
08.08.2019      adrsud.md   
 

Localitatea Feşteliţa din raionul Ștefan Vodă a primit statutul de sat inteligent energetic

      
13.05.2019     www.moldpres.md

„Sat inteligent energetic” este noul statut al localității Feşteliţa, raionul Ştefan Vodă, datorită implicării participative și responsabile a sătenilor în activitățile unui proiect de eficiență energetică. Acesta este susținut financiar de Uniunea Europeană, implementat de Primăria Feștelița, în parteneriat cu Fondul de Inovații Sociale din Moldova, alte organizaţii neguvernamentale, transmite MOLDPRES.

Ca urmare a proiectului, în satul Feștelița va fi construit un sistem de iluminat public cu utilizarea sistemului inteligent de management energetic. Proiectul-pilot a fost aprobat recent în cadrul ședinței Agenției pentru Eficiență Energetică.

Proiectul prevede montarea a 538 de corpuri de iluminat de tip LED pe 19 străzi din sat, cu o lungime totală de circa 18 km. Inițiativa va reduce substanțial cheltuielile autorităţilor și va proteja mediul înconjurător de emisiile de CO2.

„Este foarte important ca acest proiect să fie realizat, deoarece este o inițiativă unică. Totodată, poate fi considerat un model pentru alte localități din Republica Moldova, de vreme ce prevede implementarea într-o singură comunitate a mai multor măsuri de eficiență energetică”, a menționat Vitalie Iurcu, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Satul Feștelița este şi semnatar al Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, începând din iunie 2013. Conform acestui document, comunitatea se angajează să contribuie la reducerea emisiilor de CO2, până în anul 2020, cu cel puțin 20% față de anul de referință – 2011, și anume, cu 178,6 tone de CO2.

Comunitatea își va atinge angajamentul până în anul 2020, prin implementarea proiectului “Crearea centrului de excelență prin pilotarea tehnologiilor de eficiență energetică și a surselor demonstrative de energie regenerabilă în satul Feștelița”. Bugetul total al proiectului constituie circa 800 mii de euro, susţinut de UE şi partenerii, cu o contribuţie de cinci mii de euro din partea populaţiei.