Prima pagină   |  SERVICIUL PRESĂ   |  Noutăți | Forever primar – Oameni si kilometri

vezi mai mult

10 sate din raioanele Florești și Soroca vor fi asigurate cu apă potabilă
17.08.2017      provincial.md   
 
Stația de Epurare va fi reabilitată. Contractul în valoare de 24,2 milioane de euro a fost atribuit unei firme germane
16.08.2017      agora.md   
 
În cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, UE a investit 80 mii euro în grădiniţa din Nisporeni
16.08.2017      tvrmoldova.md   
 
Alegeri noi în comuna Lăpușna, raionul Hâncești
15.08.2017      deschide.md   
 
Primăria vrea noi reguli pentru comerțul din Chișinău. Gata cu unele magazine în blocuri locative
15.08.2017      deschide.md   
 

Forever primar – Oameni si kilometri

      
14.06.2017     oamenisikilometri.md

Au venit la cârma satelor încă în perioada de înfiripare a independenței Republicii Moldova. Au fost martorii perindării la putere a patru președinți, a opt legislaturi și a 17 guverne. Toți au venit și au plecat, dar nu și ei. Nu le-au clătinat fotoliile lor mici rurale nici perturbațiile sociale, nici cele economice și nici cele politice. Rețeta lor de rezistență e, practic, una comună: să prietenești cu guvernarea, să nu te limitezi la bugetul satului și să-ți asculți aproapele.

În cadrul Alegerilor Locale Generale din iunie 2015, în Republica Moldova au fost aleși circa 900 de primari. Conform datelor oferite de Comisia Electorală Centrală (CEC), doar șase dintre ei au fost realeși deja pentru al șaselea mandat consecutiv, bifând astfel prezența în fotoliul de primar pe toată durata de existență a Republicii Moldova ca stat independent. Ba mai mult, doi dintre ei și-au început activitatea încă în fostele Soviete Sătești, după cum erau numite prin anii ’80 predecesoarele actualelor primării. Ulterior, Oameni și Kilometri a mai identificat un veșnic primar, CEC motivând lipsa lui din statistica oficială ca pe o scăpare tehnică în baza de date.

Gheorghe Lungu din satul Caracușenii Vechi (Briceni) și Valentin Guţan din orășelul Cricova (mun. Chișinău) sunt primari de 30 de ani. Și-au petrecut practic jumătate din viață în administrarea localităților. În același timp, primarii de Budești (mun. Chișinău), Bănești (Telenești), Șaptebani (Râșcani), Cremenciug (Soroca) și Dobrogea (Sângerei) se află în fruntea primăriilor de peste 22 de ani, adică de la primele alegeri locale democratice desfășurate în Republica Moldova în 1995.

După zeci de ani de muncă, perioadă în care mai ofereau, de nevoie, și consiliere psihologică, s-au ales cu regrete și o sănătate șubredă, pentru că „o inimă de primar le adună pe toate”. În schimb mai toți au medalii, „pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în organele administraţiei publice locale”.

„Medaliile acestea poate nu reflectă în totalitate meritele acestor oameni care și-au desfășurat toată activitatea în comunitate. Lucrează pentru niște salarii mizere. Dacă omul, prin vot direct, te alege în poziția aceasta, înseamnă că ai merite. Cu siguranță, să reziști atâtea mandate în funcția asta este un mare merit”, consideră Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Vă prezentăm istoriile a 6 din cei 7 veșnici primari care au acceptat să stea de vorbă cu reporterul Oameni și Kilometri.

 

*  *  *

Gheorghe Lungu, s. Caracușenii Vechi, r. Briceni // La 230 km de capitală, printre livezi și câmpuri cu mălai, se conturează satul Caracușenii Vechi. La poalele unor stânci, care parcă-l păzesc de un iaz aflat în imediata apropiere, localitatea se așterne ca un amfiteatru țesut cu fire de drum certate cu asfaltul. De pe culmea stâncilor, în unul dintre locurile sale preferate, primarul scrutează casele împrăștiate răzleț. „Încet, încet s-a înroșit satul!” exclamă acesta la vederea acoperișurilor din țiglă metalică. Unde și unde mai apare curajos câte unul albastru.

Sus, pe stâncă, un vânt rebel parcă se luptă cu cele 25 de grade de căldură care înăbușă satul. Gheorghe Lungu intră în mașină, trage ușa și o ia spre primărie. Conduce grăbit pe drumul central, dar are grijă să nu agațe borțile peticite din asfalt. „Să împart pământul fără nicio problemă și să împart marfa fără să fiu alungat de la primărie”, își amintește primarul de primele provocări din carieră. Carieră care a început acum 30 de ani, când nici Republica Moldova încă nu visa să ajungă independentă, dar nici el, agronom de colhoz, nu se visa în fruntea satului.

Biroul primarului e primul de cum intri în clădirea administrației locale. Peretele principal e căptușit cu placaje lemnoase. În spatele mesei de lucru, pe fundal roșu, e agățată stema Republicii Moldova. Când a venit la primărie, în acel loc era bustul lui Lenin. Alături se odihnesc două Biblii. Le-a primit de la „Martorii lui Iehova” și de la Biserica Baptistă. Majoritatea localnicilor sunt adepții acestor două culte.

Își ocupă locul la masa de lucru și scoate dintr-un sertar aparatul de măsurat tensiunea. Se convinge că e înaltă și bea o pastilă. „Toate bolile sunt de la nervi, dar nu poți să te plângi, pentru că nimeni nu te ține cu forța”, se consolează edilul în timp ce pune aparatul înapoi în sertar.

„În primul mandat abia dacă reușești să înveți cum funcționează lucrurile”, le răspunde Gheorghe Lungu celor care cred că funcția de primar constă în „a veni și a sta pe scaun”. Iar la un buget local de 3 milioane de lei, cât a avut satul în ultimul an, „trebuie să bați la uși, să nu stai. Dacă te limitezi la bugetul satului, nu prea faci nimic”, menționează acesta.

Câțiva săteni intră pe rând pentru ștampilarea a fel de fel de certificate. „Dacă nu poți ajuta, nu încurca. Oamenii se descurcă și singuri,” este principiul de lucru al acestuia. „Pentru că n-am încurcat sătenilor să-și pună în aplicare ideile, satul nostru e unul dintre cele mai dezvoltate din republică”, anunță cu mândrie primarul, amintindu-și de cele 2.000 de certificate de producție eliberate anual.

„Pe mine mă aranjază primarul. El o făcut multe pentru sat. Dacă o să vină altul tânăr, întâi se va gândi la dânsul. Dar el n-are deam’ ce să ia”, crede o tânără locuitoare. „E om bun, prietenos cu oamenii. Dacă o câștigat până amu’, va câștiga și înainte. Drumul o făcut, la cimitir o făcut. Da’ celui bătrân ce-i trebuie?! O vorbă bună e de ajuns”, se mulțumește o bătrână. La polul opus, unii cred că primarul rezistă în funcție datorită legăturilor sale cu structurile raionale. „Pe el nu-l mai scoți așa ușor de aici, se știe cu toți de la raion, are legături peste tot”, se arată convins un bărbat.

Cu toate acestea, doritorii de-ai lua locul nu se îmbulzesc la ușa primăriei. La ultimele locale Gheorghe Lungu a avut un singur contracandidat și și-a păstrat fotoliul cu 90% din sufragii. La scrutinul din 2011 în general a fost singurul candidat. „E posibil să te saturi de o față, dar e de nădejde”, crede primarul despre situația proprie.

De loc este chiar din sat, făcând parte din cea de-a patra generație a familiei sale care locuiește aici. Se trage dintr-o familie „de rând”: ambii părinți au lucrat toată viața în colhoz – tata ca șofer, iar mama muncea și ea la fel ca ceilalți săteni. „Îmi iubesc satul și oamenii”, afirmă acesta.

Când nu e plecat în deplasări, în pauza de prânz se retrage acasă, unde ia masa pregătită de soția Ludmila. Gospodăria lui cuprinde două case și un garaj. E situată la două cotituri de primărie. Când nu e „bucătar de nevoie”, cum se întâmplă când primarul are oaspeți, femeia administrează una dintre cele două farmacii din localitate. Printre îmbucături, soții se tachinează reciproc. „Își câștigă existența independent”, afirmă primarul. „El depinde de mine, pentru că trebuie să-i fac mâncare”, nu se lasă mai prejos prima doamnă din sat.

„Eu am fost independent cu „verzii” (în perioada de guvernare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) – n.r.) și n-am putut face nimic”, se caină Gheorghe Lungu. Membru de partid a fost doar pe vremea comuniștilor. În rest, s-a perindat prin funcție doar ca primar independent, dar cu susținerea mai multor partide. „Pe cetăţean nu-l interesează ce culoare politică ai. Primarul e persoană. Ei aleg persoana”, consideră edilul.

La următoarele alegeri este decis „să tragă pe dreapta”. Așa a spus și la ultimele două scrutine electorale, dar s-a râzgândit de fiecare dată exact înainte de campanie. „La finele mandatului parcă joacă dracu’! Mi-ar părea rău să las satul pe mâinile cuiva mai rău. […] Când vii la primărie, trebuie să înțelegi că o să și pleci de acolo. Tare-i bine să pleci la timp”, punctează Gheorghe Lungu.

*  *  *

Valentin Guţan, or. Cricova, mun. Chișinău // La colțul primăriei, Valentin Guţan trage cu poftă dintr-o țigară. Așa obișnuiește să se calmeze. „Să lucrezi cu oamenii nu este ușor. Sunt 11.000 de locuitori – 11.000 de caractere. Dar mă strădui să găsesc o balanță pentru a-i împăca pe toți”, se confesează primarul, aflat și el la al treizecilea an de experiență. Își aranjează costumul și revine în biroul dotat cu mobilier în culoarea lemnului natural.

Un dulap cât peretele găzduiește rânduri de cărți, diplome și mai multe icoane „primite de la prieteni și cunoscuți”. De statură medie, cărunt la păr și cu sprâncene stufoase peste ochii ce amintesc a oboseală, Valentin Guţan se așează în fotoliul căptușit cu piele neagră. Își sprijină coatele pe masa ocupată pe jumătate de un vraf de hârtii aranjate, tot rotind o radieră în vârfurile degetelor.

„Nu-s legat de orele de lucru, sunt legat de probleme”, afirmă Valentin Guțan când vine vorba de planificarea concediilor și a zilelor de odihnă. Primar ești 24 de ore din 24. Pot fi trezit și noaptea, pentru că cineva și-a pierdut vaca”. Odată un tânăr venit de la armată și-a găsit iubita măritată cu altul. „A venit și m-a rugat să vorbesc cu tinerii însurăței ca s-o conving pe mireasă să revină la el”, își amintește edilul zâmbind.

Valentin Guţan este originar din satul Poiana, Șoldănești. În Cricova a ajuns după absolvirea Universităţii de Stat, în ’83. Patru ani a fost profesor de istorie apoi, la inițiativa Comitetului raional de partid, Sovietul de deputați i-a propus candidatura pentru funcția de preşedinte al Comitetului Executiv al orășelului.

Pe atunci lumea nu prea se adresa la precursorul primăriei de astăzi. „Cei care aveau probleme se duceau la administrația sovhozului. Nu știam unde am nimerit”, își amintește primarul de momentul în care acceptase funcția. Avea doar 27 de ani, iar orășelul – 8.000 de locuitori.

 

Două zile pe săptămână le alocă pentru audiența locuitorilor, timp în care se întâlnește cu câte 30 de persoane pe zi. „Comunicarea este, poate, mai importantă decât alte forme de ajutorare. Când îl asculți și îi dai un sfat, omul e recunoscător”, constată Valentin Guțan.

„Când mergi la el cu o întrebare, nu te dă afară. E bun gospodar. O să votăm pentru el până hă-hă… De-a avea sănătate să mai facă!” își confirmă simpatia Constantin, un locuitor din Cricova. „Dacă ar ploua cu primari și să vină unul mai bun, las’ să vină, dar până amu’ sunt mulțumit de cel care este. Fură miliardele și n-o să ne fure primarii?! Ce-i trebuie omului în ziua de azi? Apă avem, gaz avem, lumină avem. Sunt sate care-s vai de capul lor! În Cricova e bine de trait,” punctează Victor, un alt cricovean.

„Avantajul candidatului independent este libertatea de a lua decizii”, afirmă ferm Valentin Guțan, ferindu-se să ajungă dator sub aspect politic. „Mă strădui să mă debarasez de orice partid. La noi niciunul nu e așa cum se dă. Nu avem partide cu tradiție, partide în interesul populației”, adaugă omul care lucrează cu un consiliu local de 23 de consilieri delegați din partea a cinci partide.

Cu toate acestea, la ultimele două mandate a candidat din partea PLDM. „Am vrut să susțin un număr de consilieri pe lista unei formațiuni politice. Pentru că, în calitate de candidați independenți, ar fi fost mai greu să ajungă în consiliu”, își justifică acesta gestul.

„Cele mai tensionate momente le-am avut în perioada în care se făceau presiuni politice”, își amintește Valentin Guțan de cele două dosare penale intentate pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Se întâmpla pe vremea guvernării comuniste. „Presiunile acestea te afectează mult. De multe ori pe asta și se mizează”, rezumă primarul cei șase ani de procese care, într-un final, l-au declarat nevinovat.

„Profesor am lucrat patru ani, iar primar – 30. Am intrat prea adânc în administrație ca să mai spun că sunt profesor. Eu nu pot face altceva”, mărturisește Valentin Guțan. Respectiv, după o carieră atât de lungă, îi pare rău să lase primăria. „Ar exista o temere, poate chiar egoistă, ca să nu se distrugă ceea ce s-a făcut”, declară acesta, pregătit să concureze și la alegerile următoare, dacă va simți susținerea locuitorilor.

*  *  *

Nina Costiuc, com. Budești, mun. Chișinău // La o masă rotundă de la etajul doi al Centrului pentru Copii și Tineret are loc o ședință de planificare a activităților dedicate Zilei Familiei și deschiderii sezonului sportiv. Alături de câțiva responsabili de organizarea evenimentelor participă și Nina Costiuc, primara localității. La un moment dat, își cere scuze și se retrage. Fața-i palidă se observă și mai bine pe fundalul colorat al scărilor pe care le lasă atent în urmă. Afară e arșiță. Urcă în mașină și conduce grăbit spre Centrul de sănătate, aflat chiar peste drum. Aici se lasă pe mâinile asistentelor medicale.

„Ar fi bine să vă reveniți, că am avea nevoie de niște investiții pentru paturi mai comode”, încearcă să-i mențină starea de spirit una dintre cele două doctorițe. După câteva injecții medicii cheamă ambulanța de la Chișinău. A durat mai bine de o oră până când Nina Costiuc să fie preluată și transportată la spital.

„Ați fost la 10 minute distanță de a pleca dincolo”, au tunat medicii din capitală. „O inimă de primar le adună pe toate și nici nu poți să nu le pui la inimă”, afirmă Nina Costiuc, proaspăt externată. Deși i-au fost recomandate patru luni de concediu pentru recuperare, o săptămână mai târziu primara era deja la volan, răspunzând apelurilor care îi înroșeau telefonul.

„După patru luni poți nici să nu te mai duci la lucru. Trebuie să decizi: ori da, ori ba”, comentează aceasta. Cu un ochi este în telefon, cu unul la drum. Incidentul de sănătate o consideră „a doua naștere”. „Dacă m-am salvat, înseamnă că Domnul a vrut ca prin mine să mai facă niște lucruri bune pentru oamenii din sat”, spunea primara în prima zi „ieșită din ou”.

Nina Costiuc a ajuns să lucreze la fostul Soviet Sătesc în anii ‘80, imediat după absolvirea Colegiului Financiar-Bancar din Chișinău. Avea 19 ani când i s-a propus funcția de secretară. Unicul copil la părinții originari din sat, Nina Costiuc se visa medic sau chiar jurist, deși cocheta și cu ideea de a deveni actriță. „Dacă te-ai apucat de-un lucru, du-l până la capăt”, îi tot repetau cei din familie în timpul studiilor de la colegiu.

Nu a încălzit foarte mult timp locul de secretară. A aplicat la studii în Moscova, unde a și absolvit specializarea „Drept Administrativ”. Revenită de la studii, a fost înaintată la funcția de președintă al Sovietului Sătesc. „Am salvat viile Budeștiului de legea lui Gorbaciov”, își amintește primara de perioada când, în întreaga URSS, a fost impusă prohibiția prin așa-numita „reformă a alcoolului”. „Pentru raportare erau luate în calcul viile care trebuiau defrișate și reînoite. În mod normal, nu a fost defrișat nimic. Părinți mei nici nu puteau gândi că eu aș putea lua buldozerul și m-aș duce să scot viile. Am trecut ca prin urechile acului”, povestește aceasta.

După un mandat în Sovietul Sătesc, s-a mutat la Sovhoz, unde a lucrat secretară de partid, apoi directoare. În 1995 a revenit în administrația locală în calitate de primar a unui sat cu circa 3.500 locuitori. În prezent, dacă e să fie luați în calcul și cei care locuiesc fără viză de reședință, populația aproape că s-a dublat.

„Poate că a fost nevoie să lucrez de 10 ori mai mult, dar să iasă bine!” mărturisește Nina Costiuc despre provocarea de a fi femeie-primar într-un domeniu în care bărbații sunt majoritari. „Când un bărbat face greșeli nu se observă așa mult cum e atunci când greșește o femeie”, crede aceasta.

 

Nina Costiuc vrea „mai mult soare” pentru Budești. Inspirată de o vizită de documentare în Germania, „unde prevalează culorile europene”, a decis ca toate construcțiile renovate în sat să fie vopsite în galben. Dorința ei a prins viață prin prisma primăriei, a școlilor, a grădiniței, a stațiilor de așteptare, dar și a centrului de sănătate.

„Nu pot să compar cu alt primar, pentru că doar pe ea o știu în fruncția asta, am crescut sub conducerea ei”, spune Liuba, o tânără locuitoare din Budești. „Tot timpul e loc de mai bine, dar în general suntem mulțumiți. Avem grădiniță modernă, școala la fel. Pentru tineret avem Centrul pentru copii, parc. Gaz, lumină, apă, mai e nevoie de canalizare, dar va ajunge și la noi. De-ar avea putere și sănătate să mai facă”, adaugă femeia.

Proiectul canalizării ar fi două ori mai scump decât cel al apeductului, care în această perioadă este pe cale de a fi terminat. Provocări prea mari pentru bugetul localității care însumează 7 milioane de lei. La acesta se mai adaugă banii atrași prin diverse proiecte. „Sunt unii care vin și spun că, dacă am avut proiecte, [reușesc], de parcă proiectele astea vin ca bostanul la vale și eu stau la Budești și le prind. Nimeni nu m-a întrebat cum se aduc!” spune aceasta, supărată pe critici.

În perioada campaniei electorale din Chișinău de acum 10 ani, a asfaltat jumătate de sat. „Mi-e indiferent dacă o să mă acuze că sunt comunistă sau nu. Dacă nu făceam lucrurile atunci, nu le mai făcea nimeni. Dar satul a meritat”, afirmă Nina Costiuc. Apoi a venit și rândul PLDM, partid pe care l-a părăsit după arestarea liderului Vlad Filat. Acum e „curtată” de PD. „Mie-mi trebuie să hotărăsc problemele satului, altfel nu dă nimeni nimic”, explică aceasta relația cu partidele de la guvernare.

Pe lângă chestiunile administrative, se ocupă și de probleme „mai lumești”. Fie că cineva e bătut sau alungat de acasă, fie cuiva i-a fost otrăvit câinele sau vecinii dau foc la gunoi. În schimb acasă încearcă să se detașeze de rolul de conducător. „Nu mi-am permis să mă dau mai deșteaptă decât soțul meu. Cu părinții eram fiică. Acasă eram soție și mamă”, explică Nina Costiuc. E fericită că a reușit să treacă de toate provocările și continuă să fie împreună cu soțul său, care o vreme a lucrat prin Ungaria și Israel. Așa au terminat casa pe care i-au lăsat-o unicului fiu. Însă acesta, după o experiență de lucru neplăcută în administrația publică, a plecat cu familia în Germania.

Nina Costiuc nu știe încă dacă va candida și la alegerile următoare. Totul depinde de cum va evolua starea sănătății. „În viață trebuie să păstrezi valori. Iaca era să mor și ce era să iau cu mine?! Oamenii trebuie tratați cu respect. Poți să ai 10 diplome, dar dacă ești bădăran și nu mai lași loc de revenire, degeaba. Trebuie să știi să nu trântești ușa, dar să o lași întredeschisă, ca să mai poți intra pe ea”, conchide primara.

*  *  *

Vasile Popovici, s. Bănești, r. Telenești // Satul Bănești se află la circa 90 de kilometri de Chișinău. Casele localnicilor se ascund după o salbă de pini, care îi protejează de fluxul motoarelor ce se perindă pe șoseaua ce duce spre Sângerei. Șoseaua, care desparte comuna în două sate, este considerată de săteni un avantaj, pentru că-și pot permit transport în orice moment al zilei.

„Când am venit în funcție, statul avea datorii față de salariați. Profesorii, de exemplu, erau plătiți cu boboceii de la incubatorul de păsări din sat. Aceștia, la rândul lor, îi vindeau și aveau banii de salariu”, își amintește Vasile Popovici, primarul satului, de primele provocări ale funcției. Din vânzarea metalului uzat, colectat de elevi împreună cu administrația locală, s-a reușit construirea unui nou gard pentru școală. „Nici la o vădană nu era așa cum era gardul vechi [al școlii]. Primarul nu e doar o persoană reprezentativă, dar și executivă, iar problemele satului ajung pe capul primarului”, explică acesta.

Vasile Popovici avea aproape 40 de ani la primul său mandat. A ajuns în biroul din primăria dosită de brazi în 1994, la propunerea Executivului Raional. „Dar tot mai bine când primarul e ales de comunitate, afirmă edilul, care până atunci lucrase inginer-șef la Direcția Agricolă raională. Nu poți să cumperi un sat de oameni și nu pot să-ți fie toți rude ca să te aleagă”.

Vorbește rar, iar din când în când, cuvintele îi sunt întrerupte de inspirații profunde. „Acum ceva-ceva e mai ușor decât atunci”, conchide acesta, lăsând să-i cadă pe masă pixul ce-l tot învârtea în mână. Clădirea primăriei nu s-a mai bucurat de o reparație de 15 ani, pentru că „banii au mers [mai] întâi la nevoile satului”. Așa a rămas „repetentă” și Casa de Cultură, amplasată în apropiere.

„La primărie e ca într-o gospodărie – lucrul nu se mai termină. Poți să fii primar patru ani de zile stând la masă, dar e clar că, după asta, n-o să mai fii ales. Oamenii văd dacă te străduiești să faci ceva și te vor susține. Unele lucruri poate chiar nu poți să le faci, dar poți să-i explici omului și el să fie satisfăcut pentru că l-ai ascultat”, explică primarul cu voce empatică.

Toate mandatele le-a obținut din primul tur. La ultimele alegeri a constatat că „și la nivel local se spun multe în electorală”. Prin sat au fost împărțiți fluturași informativi care conțineau o listă de motive pentru care „nu trebuie să fie ales primar Popovici Vasile”. „Se spunea acolo că aș avea de toate și nu mai am nevoie de nimic, dar oamenii oricum m-au votat”, exclamă semeț primarul. „Eu pot să merg cu capul sus prin sat, pentru că am lucrat. Oricărui om care lucrează îi poți găsi neajunsuri în muncă”, crede acesta.

 

În perioada guvernării comuniștilor a candidat independent, în timp ce ultimele două mandate au fost sub umbrela PLDM: „Era greu să rezolvi problemele satului. Trebuia susținere în spate”. Chiar de curând, proiectul de reparație a grădiniței din Băneștii Noi nu a fost aprobat de autoritățile centrale, presupunând că e din cauza apartenenței politice. „De ce trebuie să sufere copiii pentru că culoarea nu e cea care trebuie?!” se indignează edilul.

Cu toate acestea, Victor Popovici se abține de la comentarii politice, pentru că „primarul ar fi bine să fie un gospodar al satului, iar primăria o structură administrativă, nu politică. Funcția asta e ca și cum ai intra într-o horă și îți este greu să ieși. Nu e o specialitate, e un lucru ce ține de experiența pe care o acumulezi cu timpul”, explică acesta.

Are trei copii: băiatul cel mare locuiește în Chișinău, iar ceilalți doi – în Chicago, SUA: „E dureros. M-am gândit că vor fi alături de mine, dar…”. Copiii le cumpără bilete și mai pleacă la ei. Când el, când soția. Din „America”, țara fără „drumuri pe care să meargă mașinile și să sară pietrișul în jurul lor”, revine de fiecare dată impresionat.

„În viața mea profesională numai prin reforme am trecut. Și restructurări. Eu deja când aud acest cuvânt… În orice reformă este și ceva bun, și ceva rău. Nu este niciuna ideală. Faci ceva într-o parte și se strică în alta”, afirmă primarul dornic de stabilitate.

Au rămas restanți la canalizare. Pentru asta ar fi nevoie de minimum 10 milioane de lei. O sumă destul de mare pentru bugetul satului de numai 3 milioane. „Suma integrală nu poate fi luată cu niciun proiect, iar ca să te apuci, trebuie să ai siguranță că va fi posibil de scos la capăt așa ceva”, explică Popovici. Și-ar dori ca problema canalizării, precum și colectarea deșeurilor, să se bucure de o atenție mai mare din partea autorităților centrale. Poate chiar să ajungă programe de stat. „Sunt prea costisitoare și [de ele] e nevoie în toate satele”, punctează acesta.

*  *  *

Rodion Lungu, s. Șaptebani, r. Râșcani // Are 55 de ani, dintre care 22 i-a dedicat primăriei. „Am început un proiect, apoi altul, apoi am vrut să scot la capăt ceea ce începusem”, explică succint secretul longevității sale în calitate de conducător al satului. Celor care doresc să candideze pentru funcția de primar, Rodion Lungu le-ar recomanda să lucreze măcar câteva săptămâni voluntar, pentru a fi conștienți unde se bagă: „Dacă l-aș sfătui să se ducă primar, mă tem că se va supăra pe mine, dar nici să-i spun să nu candideze n-aș putea”.

S-a născut în Șaptebani. După ce a lucrat profesor în satul Fundul Galbenei, Hâncești, în anii ’90 a revenit în sat și a lucrat contabil-șef în administrația publică locală. 2.000 de locuitori erau pe atunci, iar „astăzi e greu să faci o adunare”, constată cu regret primarul. Problema migrației n-a ocolit nici acest sat aflat pe o coastă de deal, la 16 kilometri de punctul vamal „Costești-Stânca” și circa 190 de kilometri de Chișinău.

Majoritatea locuitorilor se declară moldoveni, ceilalți – ucraineni, ruși și găgăuzi. Dar toată lumea a învățat la aceeași școală, apoi s-au căsătorit între ei. Primarul se trage și el dintr-o familie moldo-ucraineană, iar soția – din ucraineni. În familia lor s-a vorbit mereu trei limbi: el cu copiii – în română, soția cu copiii – în rusă, iar soții între ei – în ucraineană.

Rodion Lungu crede că atitudinea lui față de săteni a avut un rol important pentru realegerea în calitate de primar. „Relațiile mele cu oamenii sunt de la același nivel. Nu trebuie să te ții cu nasul pe sus că ești șef. Ei [oamenii] nu cunosc toate competențele primarului și vin la mine cu orice întrebare. Chiar dacă poate nu l-am ajutat, omul se duce împăcat că l-am ascultat”, explică primarul.

Dacă va mai candida sau nu, depinde de reforma teritorială care se află în discuție de ani buni. Cu toate acestea, Rodion Lungu spune că nu știe ce altceva ar putea face. „Eu nu mai am unde lucra. Ca pedagog, mi-am pierdut calificarea. La ai mei peste 50 de ani nu mai pot să mă duc peste hotare. O afacere nu mi-am deschis. Atât am: gospodăria și primăria”, mărturisește acesta, lăsându-se pe speteaza scaunului din biroul cu pereți verzi și sobă din cărămidă.

Un bărbat responsabil de construcția stației de epurare îi trece pragul. Schimbă câteva hârtii, apoi își descrețesc frunțile într-un schimb de subtilități.
– Acoperișul nu s-o schimbat? O rămas culoarea aceeași? întreabă primarul puțin ironic, în timp ce pune câteva semnături.
– Aceeași. Da’ cred că verdele nu mai vine la putere, așa că degeaba, comentează bărbatul.
– Da’ în schimb verdele îi viață!
– Da, da, verdele deam’ e legat de ecologie…

De când primarul e cu PLDM-ul, satul s-a înverzit la propriu. Stațiile de așteptare a transportului sunt vopsite în verde, gardul școlii, biserica, interiorul primăriei tot în verde… „Lumea mă întreabă de ce acoperișul școlii e albastru, iar eu le spun că, pe atunci, încă nu era partidul”, glumește acesta.

Primele două mandate a candidat independent. Ulterior cu „Moldova Noastră”, apoi cu Partidul Comuniștilor. Ultimele două mandate – cu PLDM. „Un primar independent poate fi bun, dar e posibil să nu primească [bani] suplimentari [în bugetul local]. Pe moș Vasile nu-l interesează dacă sunt de la partid sau nu, el așteaptă să fac ceva”, explică edilul deciziile de aderare la diverse formațiuni politice.

Și-a propus realizarea apeductului încă de când a venit în funcție. Este cel mai costisitor proiect realizat de primar și „poate cel mai mare lucru” pe care-l lasă satului. Canalizare ca la carte nu promite, pentru că e foarte costisitor. În schimb, se gândește să le propună locuitorilor haznale betonate care, periodic, să fie evacuate și duse la stația de epurare.

* * *

Vreo 20 de oi își bagă, pe rând, capul în ieslea țarcului, în timp ce Rodion Lungu lasă din furcă câte o căpiță de fân. Mirosul de iarbă uscată pune stăpânire pe curtea animalelor de îndată ce bărbatul îndesește nutrețul în jgheabul mărginit de foi de ardezie. Din lateral, păsările și purceii privesc într-un ochi spre cârlionțatele ce behăie satisfăcute.

E sâmbătă-dimineața. Zi liberă la primărie, dar nu și la treburile gospodărești. Bărbatul de statură mijlocie, puțin la trup, cu căciulă pe cap și vestă blănoasă, își târâie grăbit ciubotele dintr-o parte a curții în alta. Și-a permis să se ridice din pat cu vreo jumătate de oră mai târziu, dar trebuie să le reușească pe toate înainte să plece la raion, la întâlnirea de partid. În ajutor îi vine soția Galina. Aceasta îi întinde de după colțul casei două găleți cu apă aduse de la fântâna din drum.

Sunt împreună încă din timpul anilor de facultate. S-au întâlnit trei luni, apoi a „cerut-o”. Ea avea 21 de ani, iar el 23. „Pe vremea aceea era deja fată bătrână”, glumește primarul. „Primul mandat am vrut să-l câștige, nu știam ce ar presupune asta. El era tânăr, erergic. Atunci l-am susținut, dar când am văzut ce înseamnă, clar că n-am mai vrut”, povestește Galina. Deseori rămânea singură cu cei doi copii, el fiind nevoit să plece. „Căuta să fie la curent cu tot ce se întâmpla în sat și era mai mult pe drumuri. Și la 12 noaptea, dacă era sunat, se trezea și ieșea”, își amintește femeia.

Au crescut mai tot timpul animale pe lângă casă. Ultima vacă au vândut-o în toamnă, înainte să plece la fiică, în Portugalia, să-și vadă nepotul nou-născut. Dar n-a fost suficient, așa că au luat și un credit. Primăria le-a adus „satisfacție sufletească”, dar mai puțin și financiară. „Poate, dacă aș fi avut o afacere personală, era mai bine. În cel mai rău caz mă duceam să lucrez în altă țară”, își imaginează Rodion Lungu cum ar fi fost viața fără primărie. De fapt, a și plecat de câteva ori la munci suplimentare. „Pe timp de vară și-a luat concediu de la primărie și a plecat la Moscova să muncească”, mărturisește soția.

Se simt neputincioși pentru că n-au reușit să le dea mai multe copiilor. „Noi n-am mai putut să adunăm nimic. Copiii trăiesc în chirie. Băiatul e în Chișinău, fata în Portugalia. De când au terminat universitatea, nu mai ieșim din datorii”, se tânguie Galina. Acum banii merg în mare parte pe tratamente medicale.

*  *  *

Anatolie Pânzaru, com. Cremenciug, r. Soroca // Cremenciug se află la circa 150 kilometri de capitală și 30 kilometri de Soroca, pe traseul care leagă bătrâna cetate de orașul Otaci. Circa 980 de locuitori își duc traiul în cele patru localități ale comunei. Majoritatea populației locuiește în satele Sobari și Cremenciug, în timp ce în celelalte cătune – Valea și Livezi – sunt câte 14 și, respectiv, 12 persoane. Ascunse printre dealuri și văi, ultimele două abia dacă mai pot fi deslușite, atât terestru, cât și pe hartă. Dar primarul e sigur că nu vor dispărea degrabă. „Calculele arată că, pe parcursul ultimilor 20 de ani, cam tot atâta populație am avut”, anunță primarul de la volanul automobilui său.

În 1995, când a fost ales primar pentru prima dată, prerogativele lui Anatolie Pânzaru se răsfrângeau asupra a cinci localități. În urma reformei administrativ-teritoriale din 2003, satul Oclanda, populat în majoritate de ucraineni, are propria primărie.

Vreo cinci kilometri de drum pietruit despart șoseaua Soroca-Ocnița de satul Cremenciug, localitatea de baștină a primarului și satul unde se află primăria comunei. Cam o oră de mers pe jos, dacă din urmă nu te ajunge nicio mașină ocazională. Mărginit de ambele părți de câte un rând de copaci, acesta întretaie livezile de mere și ogoarele proaspăt semănate cu grăunțoase. Drumul șerpuiește prin apropierea dealului Casca, declarat monument geologic al naturii, și se scurge paralel cu Nistrul, lăsând casele pe deoparte și de alta. Este unicul drum asfaltat din localitate.

„Mai multe drumuri asfaltate nu pot promite”, afirma edilul cu speranța ca, din banii alocați din fondul rutier, să repare măcar trotuarele. Bugetul primăriei este sub 1,5 milioane de lei, dintre care majoritatea sunt bani pentru destinații generale și speciale.

O parte din grădinile gospodăriilor de pe mâna dreaptă dau spre Nistru. „Dacă se rupe digul de la Cuciurgan, oamenii au la dispoziție patru ore pentru a părăsi satul”, estimează primarul pericolul care ar paște localitatea în cazul unui accident la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.

Parchează mașina în fața primăriei – o clădire vopsită în alb și dosită de câțiva brazi ce depășesc ca înălțime cele două niveluri ale blocului administrativ. Biroul primarului se află la primul nivel, imediat cum intri, pe stânga. Anatolie Pânzaru, bărbat trecut de 50 de ani, pare mereu pus pe fugă. Când vorbește, o gropiță în barbă i se conturează și mai mult, iar câteva riduri orizontale pun stăpânire pe fruntea lată.

Roagă pe cineva din colegi să pună la pregătit cafeaua, în timp ce el examinează hârtiile de pe birou. Câteva ghiveciuri cu flori țin de urât mulțimii de documente de pe masa de lucru. În spatele biroului stă ridicat semeț drapelul Republicii Moldova. Alături de el e amplasat și drapelul comunei. Imprimeul aduce a cușmă de cârlan pe fundal roșu. „Reprezintă dealul Casca, iar culoarea roșie reprezintă cremenea, care e din ambundență prin aceste locuri”, explică primarul.

Înainte să se apuce de primărie, Anatolie Pânzaru a lucrat în calitate de agronom-șef în colhoz și profesor de biologie și geografie la școala din sat. Când a văzut ca e depășit de legile din administrația publică, s-a apucat de studii, prin corespondență, la Academia de Administrare Publică din Chișinău. Dacă s-ar întoarce în timp, la cei 32 de ani câți avea când a devenit primar, nu crede că ar mai candida. Ar face agricultură, deoarece prin agricultură și-a „câștigat autoritatea”.

„Cine o să-mi dea bani pentru sat – cu acela mă duc!” își explică primarul traseismul politic din decursul celor cinci mandate. De-a lungul anilor a fost susținut de socialiști, agrarieni, comuniști. Două mandate a fost independent, iar actualul l-a luat cu susținerea PD. Cu toate acestea, procentul votanților a scăzut de la mandat la altul. Dacă primul l-a luat cu peste 90% din voturi, actualul l-a trecut cu 57% din sufragii.

Pe lângă orele de primire pe care le are săptămânal, edilul e vizitat de oamenii comunei și când în Cremenciug e zi de piață: „Am ascultat pe unul, pe altul. Ei își descărcă sufletul, iar eu mă încărc și, înainte!” La primărie vin mai mult pentru solicitările de ajutor financiar, iar primăvara, pentru „stabilirea haturilor”. Când s-a făcut împărțirea, sătenilor nu li s-au dat titluri de pământ, iar odată cu topirea zăpezii reapare și problema delimitării cotelor de teren agricol.

Își dedică mandatele familiei care l-a susținut „în toate durerile și păsurile”. Soția e asistentă medicală. Au trei copii, dintre care doi își fac studiile în Chișinău. Ar vrea să aibă mai mult timp măcar pentru cel mic, pentru a-l susține în pasiunea lui pentru sport. În sat au două echipe de fotbal – una pentru copii și alta pentru adulți. Fotografiile jucătorilor stau la vedere pe panoul din fața Centrului pentru Tineret.

Foto – Ion Gnatiuc și Raisa Răzmeriță. Autor Raisa Răzmeriță